Iluminatul public în București aproape că nu exista până la mijlocul secolului al XIX-lea. Abia atunci au început să apară ici și colo felinare de stradă. În general, spun istoricii, iluminatul capitalei se realiza cu lumânări de seu în felinare. Boierii umblau noaptea cu o torță, făcută din cârpe înmuiate în păcură și fixate în grilaje de fier. Aceste „felinare” erau purtate de „țiganii cu torțe”, care le luminau drumul boierilor. Despre electrificarea Bucureștiului citiți pe bucharest.name.
Evoluția iluminatului stradal
Dacă analizăm evoluția iluminatului în București, ea arată astfel: la început s-au folosit lumânări de seu, apoi păcură, mai târziu petrol, gaz, iar în cele din urmă a apărut iluminatul electric.
Totul a început pe 8 octombrie 1856. În această zi, un anume Teodor Mehedințianu a semnat un contract cu municipalitatea pentru transportul din Hamburg al unei fabrici de producere a uleiului de lampă. Conform contractului, acesta se obliga ca, timp de patru ani, să ilumineze orașul cu lămpi cu ulei și să aducă numărul felinarelor la 1000. Începând cu 30 aprilie 1857, străzile Bucureștiului erau iluminate cu lămpi cu gaz lampant, iar capitala României devenea primul oraș din lume iluminat astfel. Cu ocazia sărbătorilor, Bucureștiul era iluminat cu felinare cu lămpi cu ulei.
Pe 26 martie 1868, administrația municipală acordă o concesiune pentru iluminatul cu gaz aerian inginerului Alfred Gottero, pentru o perioadă de 40 de ani. În noiembrie 1871, pe câteva străzi principale au fost aprinse primele felinare cu gaz. Sărbătoarea inaugurării iluminatului cu gaz aerian a avut loc pe 31 octombrie 1871, când au fost puse în funcțiune 800 de lămpi.
Centrala electrică cu cazane cu abur
Chiar și în 1882, iluminatul capitalei continua să fie realizat prin două sisteme, cu gaz aerian și cu ulei, pentru zonele periferice. În acel an, conform primăriei, funcționau 3740 de lămpi cu gaz și 1899 de lămpi cu ulei.
Certificatul de naștere al iluminatului electric pe străzile Bucureștiului datează tot din 1882. În acest an, pe locul actualei biblioteci universitare de pe Calea Victoriei a fost pusă în funcțiune o centrală electrică cu cazane cu abur și dinamuri cu curent continuu. Funcționarea acesteia, alimentată printr-o linie electrică de 2 kV (prin cabluri subterane), permitea iluminatul palatului de pe Calea Victoriei. În 1883, linia a fost extinsă, de această dată aerian, atingând o lungime totală de patru kilometri, iluminând palatul Cotroceni.
De asemenea, prima centrală electrică alimenta iluminatul exterior al Teatrului Național și al grădinii Cișmigiu. Iluminatul interior al teatrului era asigurat de o centrală electrică instalată de compania „Edison” pe strada Știrbei Vodă, inaugurată pe 18 aprilie 1885 cu ocazia premierei piesei „D’ale carnavalului”. Astfel, Teatrul Național devine al treilea teatru din Europa cu iluminat electric.
Toate aceste proiecte au fost realizate aproape simultan cu inaugurarea primei centrale electrice de către Thomas Edison la New York.
Electricitatea a început să pătrundă treptat în viața de zi cu zi a locuitorilor Bucureștiului. Abatorul comunal, iluminat electric în 1888, avea deja o instalație realizată de firma „Kremenezky, Mayer & Co” din Viena, instalată în depozit, compusă dintr-un dinam „Siemens&Halske”, un tablou de distribuție și o mașină cu abur cu piston.
Spectacolul fântânilor de lumină
În ceea ce privește iluminatul stradal, marile bulevarde de la Cotroceni până la Șoseaua Mihai Bravu, care nu existau la momentul concesiunii pentru gaz, au fost inaugurate în 1889. Primăria le-a dotat cu lămpi cu arc electric, alimentate temporar de la centralele „Eforia” și „Monetăria Statului”. În ciuda dispozițiilor primăriei, compania de gaz a început și ea să instaleze lămpi cu gaz, ceea ce a dus la un conflict deschis, care s-a încheiat cu o adevărată încăierare pe străzi între agenții municipali și angajații companiei de gaz.
Însă electricitatea era de neoprit. În 1891, în grădina Cișmigiu din București a fost realizat „Spectacolul fântânilor de lumină”. Acest lucru a fost posibil datorită unei instalații formate dintr-un motor cu ardere internă care acționa un generator de curent continuu, alimentând o serie de proiectoare cu arc electric.
Pe 9 decembrie 1894 au fost puse în funcțiune primele tramvaie electrice din țară. Prima linie de tramvai avea codul 14 și urma traseul Cotroceni – Piața Sfântul Gheorghe – Calea Moșilor – Obor. Aceasta a permis României să intre în top 10 țări europene care au introdus tracțiunea electrică în transportul public.
Deja în 1889, la Grozăvești a fost construită prima hidrocentrală documentată din România. Aceasta avea o dublă funcție. În primul rând, furniza apă capitalei, iar în al doilea rând, genera electricitate. Totuși, capacitatea hidrocentralei a fost supraestimată. Planurile prevedeau iluminatul a două bulevarde și a grădinii Cișmigiu. Însă, după punerea în funcțiune, s-a constatat că puterea era insuficientă. Prin urmare, la Grozăvești au fost aduse turbine cu abur.