SC „Faur” SA este un complex industrial situat la periferia estică a Bucureștiului, specializat în producția și reparația materialului rulant, precum vagoane și locomotive. În trecut, platforma era cunoscută sub numele de „Malaxa” sau „23 August”. Înainte de „revoluție”, aici lucrau 20.000 de angajați, însă în martie 2010, conform surselor documentare, personalul ajunsese la doar 400. Clădirile complexului ocupă 90 de hectare și cuprind fabrici, laboratoare, ateliere, spații de servicii, locuințe pentru angajați și alte facilități. Mai multe despre istoria întreprinderii pe bucharest.name.
Nicolae Malaxa, un antreprenor înnăscut
Nicolae Malaxa s-a născut pe 23 decembrie 1884 în orașul Huși, județul Vaslui. A urmat școala primară și liceul în Iași, apoi și-a completat studiile inginerești la Institutul Politehnic din Karlsruhe, Germania. La 37 de ani, Malaxa era deja un inginer experimentat și un antreprenor de succes. În august 1921, a deschis un atelier de material rulant într-o zonă pustie din marginea Capitalei, unde începe să întrețină locomotive și vagoane de tren. Afacerea sa s-a dezvoltat rapid.
Între 1923 și 1927, antreprenorul a construit o nouă fabrică de la zero, profitând de legea pentru sprijinirea industriei românești. Malaxa a încheiat un contract cu CFR pentru construcția de locomotive românești, un proiect ambițios și riscant, dar finanțat printr-un avans oferit de CFR. Fabrica a fost echipată cu 82 de utilaje germane, iar Malaxa a angajat 180 de muncitori germani care să asambleze locomotivele și să pregătească muncitori români pentru a-i înlocui.
În 1928, fabrica a produs prima locomotivă „Malaxa”, iar muncitorii români au preluat complet producția. Din 1931, fabrica a început să producă vagoane echipate cu motoare diesel Ganz și transmisii Mylius cu patru și cinci trepte. În ciuda crizei economice mondiale, „Malaxa” a atins un succes remarcabil, producând 100 de locomotive până în 1933 și fiind recunoscută pe plan internațional la Expoziția de la Milano din 1940. Astfel, România a devenit autosuficientă în producția de locomotive.
De la locomotive la automobile
Capacitatea de producție a fabricii era de 200.000 de tone de țevi pe an, fiind cea mai mare din țară. Un fapt interesant: în anii ’90, fabrica a fost vândută unei companii rusești, care s-a angajat să investească 4,7 milioane de euro în următorii trei ani. În noiembrie 2003, angajații fabricii au luat ostatic un reprezentant al companiei cumpărătoare, cerând plata restanțelor salariale. Datoriile către cei 1.000 de muncitori ai fabricii de țevi ajungeau la 30 de milioane de lei. Cu toate acestea, situația nu s-a remediat, iar la 22 noiembrie 2003 s-a decis rezilierea contractului de vânzare-cumpărare din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către cumpărător.
Complexul de clădiri al fabricilor Malaxa a fost proiectat de arhitectul Horia Creangă în stil modernist, acesta fiind cel care a conceput ulterior și arhitectura fabricii „Republica”.
Nicolae Malaxa are și alte merite. „Malaxa” a fost primul automobil românesc, construit în 1945 la Reșița în uzinele companiei. Proiectul a fost coordonat de renumitul inginer Petre Carp. Automobilul era echipat cu un motor în trei cilindri, dispus în formă radială și răcit cu aer, având o putere de 30 CP. Viteza maximă era de 120 km/h, iar „Malaxa” oferea confort sporit pentru șase pasageri, consumând zece litri de benzină la o sută de kilometri. Producția mașinii a fost stopată după ce autoritățile sovietice au decis să mute asamblarea în URSS, fiind impresionate de caracteristicile automobilului românesc.
La fabrica de țevi „Republica”, Malaxa a aplicat pentru prima dată procesul american de laminare „Stiefel”. În anii 1937–1938, compania a început producția de muniție pentru artilerie și alte echipamente militare. În decurs de doar 12 ani, fabricile Malaxa au evoluat de la un simplu atelier de reparații pentru locomotive la un gigant industrial respectat în Europa și în afara ei. Fabrica fondată de Nicolae Malaxa era concepută astfel încât să permită o rapidă reconversie a producției industriale de masă. Astfel, putea fabrica echipamente pentru industria chimică, iar a doua zi să fie pregătită pentru producția militară. Fabricile erau extrem de flexibile, iar în 1937 la Belgrad și în 1940 la Milano, „Malaxa” a prezentat cele mai noi tipuri de vagoane românești.
Emigrarea în Statele Unite
Fabrica se îngrijea de protecția socială a angajaților, oferindu-le un salariu mai mare decât la alte fabrici, asistență socială și medicală, echipamente de lucru și masă în cantină. Unii istorici afirmă că Nicolae Malaxa s-a îmbogățit datorită afacerilor cu statul. În acei ani, 98% din producție era destinată statului, iar profiturile variau între 300% și 1000%. Malaxa avea relații bune cu regele Carol al II-lea, iar o parte din profit era direcționată către rege sub formă de donații caritabile și acțiuni.
După venirea la putere a comuniștilor în România, fabricile au rămas o perioadă sub controlul lui Malaxa, deoarece acesta oferea sprijin financiar Partidului Socialist. Cu toate acestea, în 1948, Malaxa a emigrat la New York, în Statele Unite. Comuniștii l-au condamnat în contumacie la pedeapsa capitală pentru crime de război, deoarece producția de arme din timpul războiului a fost considerată un sprijin pentru agresiunea împotriva URSS. Cu toate acestea, el a reușit să transfere sute de milioane de dolari în bănci americane. Malaxa a solicitat rezidență permanentă în Statele Unite. În 1948, Richard Nixon, viitorul președinte al SUA și pe atunci senator republican, a încercat să adopte o lege care să-i permită lui Malaxa să locuiască în Statele Unite, dar Congresul nu i-a aprobat cererea. Mai târziu, Malaxa a obținut cetățenia americană, dar nu a mai atins succesul antreprenorial de care se bucurase odată. În 1951, el a fondat compania „Western Tube” în orașul natal al lui Nixon, dar aceasta nu a produs nimic. După ce trecutul său politic a fost dezvăluit, autoritățile americane au încercat să-l deporteze pe Malaxa, dar nu au reușit. Nicolae Malaxa a murit în 1965 în New Jersey.
O catastrofă ecologică evitată
Ultima poveste este legată de întreprinderile fondate de Nicolae Malaxa, în special de fabrica „Republica”, cunoscută în perioada comunistă sub numele de „Fabrica 23 August”. În 1963, lângă fabrică a fost deschisă o policlinică pentru a deservi angajații întreprinderii, scop pe care l-a îndeplinit cu succes. După câteva renovări și extinderi, policlinica a devenit un spital, continuând să funcționeze chiar și după ce fabrica a intrat în dificultăți financiare. În 2022, s-a descoperit că sistemul de epurare al clinicii nu funcționa, iar aceasta deversa apele uzate neepurate în rețeaua de canalizare a municipiului București. Volumul acestor deversări depășea toate limitele admise, ceea ce risca să afecteze funcționarea optimă a stațiilor de epurare ale Bucureștiului. În lipsa unei stații de colectare și epurare a apelor reziduale pe amplasament, exista un risc real de contaminare a rețelelor de canalizare publice cu agenți patogeni, microbi și viruși. În cele din urmă, municipalitatea capitalei a intervenit pe cheltuiala proprie pentru a remedia situația, elaborând un proiect de salvare și implementându-l. Astfel, o potențială catastrofă ecologică a fost evitată.