Oberul a fost cândva cea mai pitorească mahala din București. Aici, în 1882, a fost fondată o mică fierărie de către un cetățean german. Activitatea atelierului s-a dovedit profitabilă, astfel încât antreprenorul a reinvestit câștigurile în extinderea afacerii. Piața favorabilă, caracterizată prin numeroase comenzi și forță de muncă disponibilă, a condus la crearea unui atelier de turnătorie, cu circa 200 de angajați. Mai multe despre istoria întreprinderii pe bucharest.name.
Turnătoria
În 1912, conducerea companiei a fost preluată de ginerele fostului patron, Dumitru Voinea. Afacerea a continuat să crească, astfel că noul proprietar a mărit capitalul investit. Curând, pe strada Baicului a apărut un atelier nou pentru reparații, crescând și numărul angajaților.
La începutul Primului Război Mondial, o parte din fabrică, alături de câțiva angajați, s-a mutat temporar la Iași, unde au activat până la sfârșitul războiului.
Schimbările de conducere și mutarea parțială a activităților au dus la reconfigurarea companiei. Astfel, în 1920 a luat ființă firma „Dumitru Voinea – Fabrică de Mașini și Turnătorie”. Dezvoltarea a continuat cu deschiderea unei filiale la Râșnov, cu sediul central în Brașov. Conform noii legislații, compania și-a schimbat statutul în societate pe acțiuni, devenind ulterior „Întreprinderile Metalurgice Dumitru Voinea SAR”. În preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial și pe parcursul acestuia, compania a trecut de la producția civilă la cea militară, realizând piese pentru mitraliere, bucătării de campanie, puști, corpuri de bombe și alte echipamente militare.
După încheierea războiului, comenzile militare au fost treptat anulate. Totuși, compania s-a adaptat rapid, revenind la producția civilă. Printre produsele realizate de turnătoria Dumitru Voinea înainte și după război se numără rolele de transport, ciocane mari, mori de sfărâmat știuleți, site, filtre pentru mori, decojitoare de grâu, prese de ulei, radiatoare, pompe, grape, treierătoare și multe altele. De asemenea, fabrica oferea și servicii de reparații.
Naționalizarea întreprinderii
În 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, fabrica a fost naționalizată și a intrat în proprietatea statului. Inventarul a arătat că fabrica dispunea de 229 de mașini cu o uzură fizică de 60% și o uzură morală de 80%. Producția se desfășura în secția de turnătorie și în atelierele de prelucrare mecanică, care includeau două secții de strunguri grele și o secție de strunguri ușoare. De asemenea, existau ateliere de lăcătușerie, sudură, confecții de tablă, vopsitorie și altele.
După naționalizare, în iunie 1948, fabrica a fost redenumită „Uzinele Metalurgice Vasile Roaită”, denumire care a rămas până în septembrie 1964, când a devenit „Întreprinderea de Pompe Aversa”. Apogeul producției a fost atins în 1977, când fabrica avea aproape 4.000 de angajați și producea peste 75.500 de pompe pe an. În anii 1980, deși peste 80% din producție era exportată, situația economică s-a deteriorat, acumulându-se datorii.
Expertiza ecologică
Până în 2012, „Aversa” era unul dintre cei mai importanți producători de pompe din Europa Centrală și de Est. În 2012, fabrica a fost declarată oficial în faliment. Din ianuarie 2017, producția a fost oprită. După numeroase dispute legale, pe 31 mai 2022, investitorul a primit de la primăria Sectorului 2 autorizația pentru demolarea clădirilor existente. Primăria a legalizat, de asemenea, construcțiile demolate fără autorizație. Noul proprietar intenționează să construiască pe acest amplasament blocuri rezidențiale, birouri și spații comerciale de până la 25 de etaje.
În contextul noului proiect imobiliar, s-a efectuat o evaluare ecologică a amplasamentului pentru obținerea autorizațiilor necesare. Printre altele, s-a verificat starea ecologică a terenului pe care a funcționat fabrica. Evaluarea a relevat faptul că terenul și plăcile de beton utilizate anterior sunt contaminate. Drept urmare, proprietarul a fost obligat să evacueze și să elimine deșeurile de construcție. De asemenea, concentrația substanțelor toxice din sol depășește limitele admise, ceea ce impune decontaminarea solului prin îndepărtarea acestuia înainte de începerea construcției. Testele, realizate la două adâncimi diferite, au arătat depășiri ale limitelor admise pentru plumb, cupru și zinc în zona fostei turnătorii, indicând un nivel ridicat de contaminare.