Parcul Kiseleff

Parcul Kiseleff — cea mai veche promenadă publică a Bucureștiului, la umbra a două mii de tei

Înainte ca Bucureștiul să aibă parcuri, a avut o promenadă. Kiseleff este acel loc: prima grădină publică amenajată a orașului, deschisă în toamna anului 1847, pe axa care avea să devină cel mai elegant traseu al capitalei. Aici veneau trăsurile boierimii la plimbarea de seară, aici s-a inventat „bătaia cu flori”, iar aici s-au construit, rând pe rând, bufetul-bijuterie al lui Ion Mincu, muzeele naționale și, în capătul de nord al axei, Arcul de Triumf. Parcul propriu-zis, în Sectorul 1, are dimensiuni modeste — puțin peste trei hectare — dar densitatea lui de istorie este fără egal în oraș. Peste două mii de tei îi dau, la începutul verii, un parfum care se simte de la o stradă distanță, iar sub coroanele lor se citesc două secole de viață bucureșteană.

Puncte forte

• Cei peste 2.000 de tei — plantația de tei este semnătura parcului; la sfârșitul lunii mai și în iunie, înflorirea lor transformă întreaga zonă într-un culoar parfumat.
• Monumentul Infanteriei Române — bronzul sculptorului Ioan Bolborea, dezvelit pe 27 aprilie 2000, la 170 de ani de la înființarea infanteriei românești; are 10,5 metri înălțime, circa 3 metri diametru și cântărește aproximativ 50 de tone.
• Statuia lui Omar Khayyam — poetul, matematicianul și astronomul persan a fost așezat în 2001 pe soclul pe care stătuse anterior monumentul regelui Ferdinand.
• Busturile scriitorilor — în alei se află busturile lui Ovidiu, ale actorului și tenorului Nicolae Leonard și ale scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea.
• Bufetul de la Șosea — clădirea proiectată de arhitectul Ion Mincu în 1891–1892, la marginea parcului, una dintre piesele fondatoare ale stilului neoromânesc.
• Arcul de Triumf — în capătul nordic al axei, monumentul de 27 de metri realizat de arhitectul Petre Antonescu în varianta sa de piatră din 1935–1936 și inaugurat pe 1 decembrie 1936.

Ce vei găsi

Parcul se desfășoară de o parte și de alta a axei Kiseleff, într-un triunghi delimitat de marile bulevarde ale nordului bucureștean, și are o suprafață înregistrată de 31.690 de metri pătrați, adică aproximativ 3,17 hectare. Este un spațiu de promenadă, nu de agrement extins: fără lac, fără terenuri mari de sport, dar cu alei umbrite, ronduri de flori și un ritm de plimbare care s-a păstrat neschimbat din secolul al XIX-lea. Ansamblul este înscris în Lista Monumentelor Istorice sub codul B-II-a-B-18982.

• Alei drepte și sinuoase, umbrite integral vara de coroanele teilor maturi.
• Ronduri și rabate de flori reînnoite sezonier, în tradiția grădinilor publice de secol XIX.
• Statui și busturi risipite printre arbori, fiecare cu propria poveste de amplasare și reamplasare.
• Bănci numeroase, chioșcuri și puncte de odihnă pe traseele principale.
• Vecinătatea imediată a Muzeului Național al Țăranului Român și a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
• Legătura pietonală continuă spre Arcul de Triumf și, mai departe, spre marile parcuri din nordul orașului.

Ce poți face și pentru cine

• Plimbăreți și cupluri — parcul este proiectat pentru mers agale; distanțele scurte și umbra continuă îl fac ideal pentru o oră de conversație fără grabă.
• Familii cu copii — vecinătatea muzeului de istorie naturală permite combinația clasică: dinozauri dimineața, iarbă și tei după-amiaza.
• Iubitorii de arhitectură — pe același traseu se văd neoromânescul lui Ion Mincu, monumentalismul interbelic al Arcului de Triumf și vilele boierești din jur.
• Fotografi — lumina filtrată prin teii bătrâni și soclurile de piatră dau cadre pe care alte parcuri bucureștene nu le pot oferi.
• Alergători ușori și mers nordic — traseul se prelungește natural spre nord, pe axa verde care duce către parcurile mari.
• Turiști cu timp limitat — într-o singură ieșire de două ore se pot vedea două muzee naționale, un arc de triumf și cea mai veche grădină publică a orașului.

Cum ajungi și informații practice

Parcul se află în Sectorul 1, pe axa care leagă Piața Victoriei de Arcul de Triumf. Cele mai comode stații de metrou sunt Aviatorilor, pe magistrala M2, la câțiva pași de latura estică, și Piața Victoriei, deservită de magistralele M1 și M2, aflată la capătul sudic al axei; de la oricare dintre ele se ajunge pe jos în mai puțin de zece minute. Numeroase linii de autobuz și troleibuz circulă pe arterele paralele. Intrarea este liberă, parcul nu are porți și nici program de vizitare, iar aleile sunt iluminate seara. Pentru o plimbare completă sunt suficiente 45 de minute; dacă adaugi Arcul de Triumf la nord și unul dintre muzeele din vecinătate, planifică jumătate de zi. Terenul este plat și pavat, deci accesibil cu căruciorul și cu scaunul rulant pe aproape tot traseul.

Când să vizitezi

Primăvara aduce cea mai spectaculoasă schimbare: teii înfrunzesc târziu, iar până atunci lumina cade direct pe statui și pe ronduri, care sunt replantate în martie și aprilie. Vara este anotimpul de vârf, mai ales la sfârșitul lui mai și în iunie, când teii înfloresc și parfumul lor umple întreaga zonă — este singura perioadă din an în care parcul se recunoaște cu ochii închiși; umbra deasă îl face totodată unul dintre cele mai răcoroase locuri din centrul-nord al orașului. Toamna, teii se îngălbenesc uniform și aleile se acoperă cu un covor continuu, iar vizibilitatea spre Arcul de Triumf se deschide odată cu rărirea frunzișului. Iarna, parcul devine un culoar de trecere liniștit, cu siluetele statuilor conturate pe zăpadă și cu foarte puțină lume — momentul potrivit pentru cei care vor să vadă monumentele fără aglomerație.

Bine de știut

Totul a început de la un drum. În jurul anului 1832, printr-o pădure aflată la marginea de nord a orașului a fost tăiată o șosea largă, în timpul administrației generalului rus Pavel Dimitrievici Kiseleff (1788–1872), care a condus Principatele Române între 1829 și 1834. Drumul a devenit imediat locul de plimbare la modă. În 1844, domnitorul Gheorghe Bibescu a vrut să îi ridice lui Kiseleff o statuie; generalul a refuzat și a propus în schimb amenajarea unei grădini publice. Planurile au fost întocmite de peisagistul german Wilhelm Meyer, cel care a lucrat și la Cișmigiu, iar grădina a fost inaugurată în toamna anului 1847 — ceea ce face din Kiseleff cea mai veche promenadă publică amenajată a Bucureștiului.

În 1891–1892, arhitectul Ion Mincu a construit la marginea parcului Bufetul de la Șosea, o clădire care a devenit reper al stilului neoromânesc și punct de întâlnire al elitei bucureștene. Din 1895 s-a instituit aici „bătaia cu flori”, o paradă anuală ținută pe 10 mai, la care participanții aruncau buchete din trăsuri și, mai târziu, din automobile decorate; spectacolul ținea până spre ora patru după-amiaza și a rămas una dintre cele mai fotografiate tradiții ale Belle Époque-ului local. Monumentul Infanteriei Române, ridicat de sculptorul Ioan Bolborea și dezvelit pe 27 aprilie 2000, reia memoria unui monument interbelic distrus și marchează 170 de ani de la înființarea infanteriei românești. Pe soclul rămas gol după îndepărtarea statuii regelui Ferdinand a fost așezată în 2001 statuia lui Omar Khayyam. La capătul nordic al axei, Arcul de Triumf a avut două variante provizorii, din lemn, în 1878 și 1922, înainte ca Petre Antonescu să îi dea forma definitivă de piatră între 1935 și 1936; monumentul de 27 de metri a fost inaugurat pe 1 decembrie 1936.

Sfaturi pentru vizitatori

• Programează vizita la sfârșitul lui mai sau în iunie dacă vrei să prinzi înflorirea teilor — este experiența definitorie a acestui parc.
• Combină plimbarea cu unul dintre muzeele din imediata vecinătate: sunt la câteva minute de mers și au program propriu, deci verifică-l înainte.
• Mergi spre nord pe axă până la Arcul de Triumf: traseul este pietonal, umbrit și îți arată de ce zona a fost considerată cea mai elegantă a orașului.

Întrebări și răspunsuri

De unde vine numele parcului? De la generalul rus Pavel Dimitrievici Kiseleff (1788–1872), care a administrat Principatele Române între 1829 și 1834. În timpul administrației sale a fost tăiată, în jurul anului 1832, șoseaua care a dat numele întregii zone.

Când a fost deschisă grădina? În toamna anului 1847. Planurile au fost făcute de peisagistul german Wilhelm Meyer, care a lucrat și la Cișmigiu, după ce în 1844 generalul Kiseleff a refuzat o statuie și a sugerat în locul ei o grădină publică.

Cât de mare este parcul? Suprafața înregistrată este de 31.690 de metri pătrați, adică aproximativ 3,17 hectare. Este un parc mic ca dimensiune, dar situat pe cea mai importantă axă verde a nordului bucureștean.

Ce copaci domină parcul? Teii. Sunt peste două mii, iar înflorirea lor de la sfârșitul primăverii este cel mai puternic element de identitate al locului.

Ce este „bătaia cu flori”? O paradă anuală instituită în 1895 și ținută pe 10 mai, în care participanții aruncau buchete de flori din trăsuri și automobile decorate. A devenit unul dintre ritualurile mondene definitorii ale Bucureștiului de la începutul secolului XX.

Cine a realizat Monumentul Infanteriei Române? Sculptorul Ioan Bolborea. Monumentul a fost dezvelit pe 27 aprilie 2000, are 10,5 metri înălțime, circa 3 metri diametru și cântărește în jur de 50 de tone.

Ce muzee sunt în apropiere? Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se află la câteva minute de mers, pe aceeași axă, alături de Muzeul Național de Geologie.

Se plătește intrarea? Nu. Parcul este deschis permanent, fără bilet și fără porți. Muzeele din vecinătate și evenimentele organizate ocazional au propriile reguli de acces.