Dezvoltarea și consolidarea silviculturii în România sunt inseparabil legate de legendarul pădurar român care a studiat la București. El și-a petrecut întreaga viață în capitală, devenind profesor la Facultatea de Silvicultură a Politehnicii din București. Numele său este Marin Drăcea. Mai multe despre dezvoltarea sectorului forestier și despre viața principalului său mentor, citiți pe bucharest.name.
Pădurar cu literă mare
Marin Drăcea a rămas în istoria silviculturii românești nu doar prin lucrările sale științifice și cercetările dedicate acestui domeniu. El a adus o contribuție inestimabilă la dezvoltarea științei forestiere. El a fost inițiatorul și forța motrice a înființării Institutului de Cercetări și Experimente Silvice în 1933. Cu trei ani mai devreme, a inițiat deschiderea Casei Autonome a Pădurilor Statului. Marin Drăcea este cunoscut drept doctrinar, animator și misionar silvic. Direcțiile principale ale politicii forestiere ale României, pe care le-a stabilit la acea vreme, stau încă la baza silviculturii naționale.
Datorită cercetărilor sale, Marin Drăcea a elaborat primele baze științifice pentru silvicultură, ceea ce a fost de o importanță excepțională, deoarece până atunci, în România se practica așa-numita silvicultură pe credit, care ducea la ruinarea sectorului forestier. Încă din 1923, savantul sublinia că, preluând diverse teorii din Franța și Germania, pădurarii locali nu făcuseră nicio încercare de a evalua cât de aplicabile erau acestea în condițiile specifice din România. Spre exemplu, Drăcea a fundamentat științific cultura locală a salcâmului, demonstrând că aceasta, cu o tehnică adecvată, poate oferi mai mult lemn decât în regiunea de origine, Statele Unite.
Perioada interbelică
Datorită cercetărilor sale teoretice și experimentale, Marin Drăcea a contribuit la regenerarea progresivă a pădurilor de stejar, obținând rezultate excepționale în reconstrucția lor ecologică. El a fost primul care a realizat acest lucru în România. Drăcea a elaborat prima monografie științifică în două volume despre metodele de îngrijire a pădurilor, nu doar pentru România, ci și pentru silvicultura europeană. A fost primul în Europa care a promovat conceptul de silvicultură ecologică, un principiu care rămâne valabil și astăzi, deși într-o aplicare mai largă.
În 1942, Drăcea a elaborat primul acord forestier din România, bazat pe conceptele sale originale și cercetările proprii. Acest acord este încă în vigoare și astăzi. Savantul a pus, de asemenea, accent pe reîmpădurirea țării, justificând științific necesitatea creării de perdele forestiere de protecție, precum și împădurirea zonelor de uscat, în special din Dobrogea și Bărăgan. Principala sa realizare a fost promovarea și implementarea conceptului de conștiință forestieră. Gânditor și doctrinar, profesorul Drăcea a trăit cu câțiva pași înaintea timpului său. Ideile sale din secolul XX continuă să fie actuale.
În perioada interbelică, Drăcea a fost președintele societății „Progresul forestier”. Marin Drăcea era liderul incontestabil al comunității silvicultorilor români. Surprinzător este că, după al Doilea Război Mondial, forțele politice de stânga au marginalizat realizările sale, înlăturându-l din toate funcțiile academice, științifice și de conducere. I s-a interzis să publice lucrarea sa monumentală, care a rămas în manuscris, unele dintre documente dispărând după moartea sa.
Reabilitarea savantului
Abia în 1978 s-a realizat o revizuire parțială a lucrărilor sale. Cu toate acestea, celebrarea centenarului său a fost interzisă. Totuși, s-a realizat o reevaluare autentică, fără accente politice, a creației sale, inclusiv publicarea unor manuscrise. Ulterior, Academia Română și Academia de Științe Agricole și Silvice i-au dedicat patru evenimente științifice pentru recunoașterea contribuțiilor sale monumentale. Institutul de Cercetare și Dezvoltare Forestieră a fost redenumit în onoarea sa – Institutul de Cercetare și Dezvoltare Forestieră „Marin Drăcea”.
Prin tot ceea ce a realizat în știința forestieră și în silvicultura din România, Marin Drăcea poate fi comparat doar cu marele său contemporan și prieten, Gheorghe Ionescu-Șișești, savantul care a ridicat știința agricolă românească la nivel european. Marin Drăcea a reușit să dezvolte doctrina națională a silviculturii europene, modernizând învățământul superior forestier, cercetarea științifică și legislația forestieră.
Prestigiul și moștenirea sa științifică sunt atât de vaste, iar autoritatea sa atât de solidă, încât în 2010, pentru munca și realizările sale, savantul și profesorul Marin Drăcea a fost ales postum ca membru al Academiei Române.